Smerenia inseamna sa nu socotesti ca ai facut nimic bun. Smerenia se pierde repede cand cugetul se coboara de la cer in hora interminabila a pasiunilor acestei lumi, care iti fac cu ochiul iti spun ca meriti mai mult. Ma refer aici la dorintele de a acapara bunuri, atentie, si a fi considerat de catre ceilalti drept cineva - ravniri nascute dintr-un pui de slava desarta.
De ce sa fii smerit
Smerenia se vede si in sanatate si in relatii si in tot.
Nu este totul smerenia in viata, dar este o calitate foarte importanta. Cine nu o are pierde mult.
Doar intr-o stare de smerenie continua pot preveni uraciunile si suferintele ce le aduce asupra sufletului mandria. Fara smerenie continua omul devine usor usor acaparat in desertaciunea acestei lumi, acaparare prin care se indeparteaza de Dumnezeu, apropiindu-se totodata de suferinta intrucat prin indepartarea de Dumnezeu isi fac loc in suflet patimile ce il vor munci intruna. Ca o galeata sparta ce dai sa o umpli asa sunt patimile: tot le hranesti si galeata nu se mai umple, sufletul tau nu-si mai gaseste bucuria in aceasta alergatura continua in care bucuria lui sta mereu in factori externi.
Fara smerenie continua nu poate exista dragoste, nu poate exista mila si intelegere deoarece mandria te face sa te pui pe tine pe primul loc, nu cum ar fi normal sa-l pui pe aproapele tau asemenea cu tine dupa cum zice porunca "pe aproapele tau ca pe tine insuti". Iar daca dragoste nu ai pentru aceasta lume... nimica nu esti.
"De aş grăi în limbile oamenilor şi ale îngerilor, iar dragoste nu am, făcutu-m-am aramă sunătoare şi chimval răsunător.
Şi de aş avea darul proorociei şi tainele toate le-aş cunoaşte şi orice ştiinţă, şi de aş avea atâta credinţă încât să mut şi munţii, iar dragoste nu am, nimic nu sunt.
Şi de aş împărţi toată avuţia mea şi de aş da trupul meu ca să fie ars, iar dragoste nu am, nimic nu-mi foloseşte.
Dragostea îndelung rabdă; dragostea este binevoitoare, dragostea nu pizmuieşte, nu se laudă, nu se trufeşte.
Dragostea nu se poartă cu necuviinţă, nu caută ale sale, nu se aprinde de mânie, nu gândeşte răul.
Nu se bucură de nedreptate, ci se bucură de adevăr.
Toate le suferă, toate le crede, toate le nădăjduieşte, toate le rabdă.
Dragostea nu cade niciodată" - Epistola intai catre Corinteni, cap 13, 1-8
"Şi acum rămân acestea trei: credinţa, nădejdea şi dragostea. Iar mai mare dintre acestea este dragostea." - Epistola intai catre Corinteni, cap 13, 13
Unde exista mandrie nu poate exista dragoste. Mandria toate calitatile dragostei le blocheaza.
Mandria nu rabda, nu este binevoitoare, pizmuieste, se lauda, trufeste, se poarta cu necuviinta, si cel mai mult cauta ale sale, se aprinde de manie, gandeste raul.
Pe scurt, dragostea de sine consta in a se prefera lui Dumnezeu si aproapelui.
Aşa cum mândria este înainte-mergătoarea căderii, – adică unde vezi mândrie să ştii că va fi cădere în scurt timp, aşa ziceau Părinţii – aşa smerenia este înainte-mergătoarea harului şi a tot darul!
O stare de smerenie continua este oarecum si o stare de intristare sanatoasa, de parere de rau pentru greseli, de punere in folos pentru ceilalti, de lepadare constanta de sine.
Dar pe de alta parte este si o stare de dragoste curata, in care iti pui aproapele mai presus de tine, renunti la tine pentru el, ii dai intaietate si te consideri cel mai mic si mai plin de greseli dintre toti, nu pretinzi sa fii tratat intr-un anumit mod. Este o stare in care nu cauti sa-ti faci voia proprie, ci accepti sa primesti lucrurile asa cum vin - tu si tine nemaiexistand - de dragul lui Hristos. Vezi in acest sens cursul online Psihoterapia Ortodoxa.
Apasa aici pentru a afla detalii despre cursul online Psihoterapia Ortodoxa.
Prin curatenie, rugaciune, si smerenie continua omul se apropie de Dumnezeu. Inaltarea a fost intotdeauna urata lui Dumnezeu.
In vremuri ce tin de consumerism, si intr-o cultura bazata pe egocentrism, in care totul se rezuma la punerea pe primul loc a propriei persoane si la raspandirea mesajelor ce incurajeaza individualismul, mentinerea starii de smerenie continua se poate face numai si numai prin contemplatie, prin paza gandurilor si a simturilor, si prin rugaciune.
Orice tentatie a duhului de a se expanda trebuie inabusita. Duhul trebuie sa ramana mereu umil si neincrezut in el, cu mintea la iad si nadejdea la Hristos, pentru a fi in stare de smerenie continua.
O stare de smerenie continua este o stare in care nu poti gresi
Ca oameni dorim atentie continua din partea semenilor. Vrem sa contam. Vrem sa fim importanti, destul de des bagati in seama. Tocmai aceasta dorinta de atentie cauzeaza multa intristare in sufletul nostru. Ajungi sa fii trist cand ceilalti te neglijeaza, iar putina atentie venita in mod surprinzator te bucura si-ti ridica moralul. Problema e ce te faci cand nu ai parte de aceasta atentie energizanta spiritual? Te enervezi pe toata lumea ca nu te baga in seama - sau - te smeresti si cauti tu sa faci o bucurie dand un semn unei persoane? Ideala este varianta a doua, calea smereniei, pentru ca, asa cum invata Iisus Hristos ,"este mai ferice sa dai decat sa primesti". Studiaza in acest sens cursul online "Iubirea in Hristos". Detalii despre el prin linkul de mai jos.
Apasa aici pentru a afla detalii despre cursul online "Iubirea in Hristos"!
Eu trebuie sa fiu mereu umil, si cand ma cred ca sunt umil sa-mi dau seama ca nu sunt smerit; deoarece prin insusi faptul ca ma cred a fi umil dau dovada de mandria de a ma crede umil. Sa nu ma cred nimic bun. Sa ma cred mereu ultimul, cautand sa fiu intr-o stare de smerenie continua. Smerenia nu are margini.
Sa ma consider nevrednic de nimic. Orice bun as avea sau as face e prin Dumnezeu, al lui Dumnezeu. Fara de El nu pot face nimic, asa cum spune scriptura, insasi fiinta mea fiind a Lui. El ma face sa exist. Vazul... auzul... toate simturile... trupul... cugetul... si toate cate mi le-a dat impreuna cu tot ce este pe acest pamant si in acest univers fiind prin El si ale Lui.
Chiar si o trasatura fizica cum ar fi frumusetea este tot venita si data de la Dumnezeu omului, a lui Dumnezeu. Insasi frumusetea sau intelepciunea sau sanatatea ca intreg si orice bogatie sau virtute o dobandeste omul e de la Dumnezeu, prin Dumnezeu, a lui Dumnezeu. Orice dar implica la smerenie continua.
In afara de purtarile omului nu e nimic al lui.
“Ce ai, omule, care nu ai luat? Şi dacă ai luat, de ce te lauzi, ca şi cum nu ai fi luat?“ - I Corinteni 4,7; Iacov 1, 17; II Petru 1, 3
Cu atat mai mult omul ce isi vede darurile trebuie sa se smereasca mai mult, tinzand sa fie intr-o smerenie continua si in mare frica de Dumnezeu pentru a nu cadea in pacatul mandriei si a fi doborat si a i se lua ceea ce i-a fost dat, fiindca Dumnezeu ii coboara pe cei mandri.
Neputinta firii omenesti cheama la smerenie
Un trup istovit de oboseala simbolizeaza cea mai simpla de inteles marturie a faptului ca omul trupesc e nimic. E praf ridicat din pamant. Face o activitate si oboseste. Inseteaza. Infometeaza. Se descurajeaza. Marturii fizice, marturii psihice, marturii de tot felul ce stau impotriva inaltarii sinelui. Tocmai existenta se pune la dispozitie intr-un mod uimitor, ca o oglina ce il arata pe sine celui ce se priveste. Una dupa alta se aliniaza marturiile nimicniciei omului, care il invita pe acesta a nu se socoti mare, ci neputincios. Smerenie, striga marturiile simple de inteles. Iar inteleptul aude si ia seama la propria incapacitate de a se auto-sustine. Este o binecuvantare data omului aceasta cunoastere de sine sincera prin care se smereste sufletul, o adevarata binecuvantare plina de darul odihnei cand ne acceptam natura decazuta. Fara Dumnezeu nu putem face nimic.
Prin mine insumi nu pot exista asa cum Dumnezeu exista prin El insusi. Sunt neputincios. Este o nebunie a omului sa creada ca ceva este al lui sau prin puterea lui. Insasi faptele bune sunt tot ale lui Dumnezeu caci se fac prin harul lui Dumnezeu, prin cugetul si puterea care i s-a dat omului si care sunt tot ale lui Dumnezeu, prin mijloacele si prin lucrurile cu care se face fapta, toate fiind ale/si de la Domnul. A omului e doar osteneala.
Este de datoria omului sa faca binele si nu raul, motiv pentru care nu pot pretinde ca mi se cuvine ceva, ci mereu sa caut starea de smerenie continua, orice fapta buna facuta fiind doar o datorie si nu prilej de a astepta rasplata.
Smerenie continua in raportul cu toata lucrarea lui Dumnezeu! Sunt un nimic plin de pacate, gandeste orice om cu adevarat smerit. Faptul ca inca mai exist e un dar, traiesc zile ce nu sunt ale mele. Pentru mai multe invataturi de folos, iti recomand sa studiezi cursul online Psihoterapia Ortodoxa.
Apasa aici pentru a afla detalii despre cursul online Psihoterapia Ortodoxa.