
Ai grija ce-ti doresti, ca daca insisti, s-ar putea sa reusesti si sa ai parte de lucrul pe care il ceri cu atata ardoare. In viata, de cele mai multe ori nu stim ce cerem. Dorintele implinite, apoi regretate demonstreaza acest fapt. In cazul in care te intrebi cand trebuie sa te retragi dintr-o relatie vei afla imediat. Multe femei s-au retras prea devreme si au regretat.
Viata nu este mereu simpla. Viata este uneori complicata, Am putea chiar spune ca uneori dorim o cruce a carei greutate o subestimam. Si noi nu ne dam seama de asta cand facem cereri. Vedem doar partea buna, sau cum am crede noi ca ar arata lucrurile daca s-ar implini, dar in niciun caz nu ne trece prin minte ca ar putea exista in toata treaba si o parte foarte grea, foarte neplacuta, care face cu mult balanta sa se incline inspre nefericire.
Ne imaginam impinsi de indrazneala fel si fel inchipuiri care odata materializate nu sunt nici pe departe cum credeam. Din pacate, acestea aduc multa intristare si inainte de a le avea. Dar asa e omul... tot spera ca se vor schimba cu timpul si pretuieste mai mult ce-i lipseste decat ce are. In viata trebuie sa stii ca femeie unde si cand sa cedezi, unde si cand sa continui.
Te intrebi cand trebuie sa te retragi dintr-o relatie? Vom vorbi despre asta in cele ce urmeaza.
Mai are vreun sens?
Este bine uneori sa-ti evaluezi pozitia cu privire la o relatie, la un proiect in viata, poate la ceva ce ai inceput si ti-a adus mai multa intristare decat fericire. In acest articol vom raspunde la intrebarile:
- Cand este bine sa te retragi din relatia cu un barbat
- Cand este indicat sa faci pasul inapoi.
Cand trebuie sa te retragi dintr-o relatie? Vei afla imediat.
Datorita efectelor pe care le au stresul si intristarea asupra sanatatii si frumusetii tale, dezbaterea cu privire la retragere nu doar ca este buna din punct de vedere psihologic cand stai pe ganduri daca e mai bine sa te retragi sau sa continui dar este si absolut necesara in vederea vindecarii unor afectiuni de care suferi sau a pastrarii sanatatii in cazul in care aceasta inca nu a fost afectata.
Ce face ca subiectul articolului sa fie interesant e tocmai importanta lui. Este foarte important sa stii ca femeie cand trebuie sa te retragi dintr-o relatie. Exista un timp cand ar trebui sa te retragi. Daca a venit acel timp sau nu, daca sa continui sau sa te retragi - este o chestiune sentimentala foarte importanta, a carei rezolvare se cere a fi gasita imediat.
Cum iti dai seama cand trebuie sa te retragi dintr-o relatie
O, daca ar fi intelepciunea mereu treaza in minte ca daca e cazul sa te retragi, sa stii sa te retragi la timp, tare bine ar mai fi! Daca ar fi priceperea vesnic prezenta ca sa domoleasca cererile noastre ce nu sunt pe atat de bune pe cum le credem si ne pot duce la o viata cu multa suferinta (voita)...
Partea buna e ca, din cand in cand, vocea interioara iti mai trimite cate un semnal de alarma, mai ales dupa cateva experiente neplacute, se aprind din cand in cand, subtil, niste beculete rosii ce-ti spun sa revizuiesti traseul ca nu e bun. Poate ca ar trebui sa renunti la ce te face sa fii trista. Macar sa te gandesti daca nu cumva este momentul sa faci cu discretie un pas inapoi pentru o perioada de reasezare sufleteasca, dupa care sa vezi atunci ce mai faci. Are vreun sens suferinta ta?
Oare nu e mai bine sa stai cuminte in banca ta si sa-ti cunosti limitele? Pare frumos, linistitor. Te relaxezi, te calmezi, ca orice om care a vrut cu tot dinadinsul a cara o sarcina ce nu-si justifica greutatea. In viata trebuie sa mai ai si compasiune fata de tine si sa stii cand e momentul sa te desparti de unele lucruri, nu doar sa-ti storci creierul. Uite: s-a mai dus o zi si o noapte. Raman cu inca una mai putine. Asa ca, problema ce de-atata timp nu-ti da pace sa te odihnesti o poti mototoli la cosul de gunoi. Se pierde mult din frumusetea vietii cand tii cu dintii de ceva dificil; pierdem atata timp pe cai ce ne sunt potrivnice, incat ajungem sa traim cu amaraciune clipa. Zi dupa zi, luna dupa luna, an dupa an.
Uneori continui sa mai faci un pas fortandu-ti limitele. Uneori suficient e suficient. Exista cazuri cand directia in care insisti e cam dificila practic si Dumnezeu vazand ca nu stii lucruri de genul de ce se retrage un barbat sau cum sa-l faci sa te iubeasca vrea ceva mai usor pentru tine, nu doreste de-a lungul timpului sa te treaca prin mai multe greutati. De asta te si blocheaza. Vede ca nu esti pregatita pentru functia pe care ti-o doresti si vrea o viata mai usoara pentru tine decat esti tentata tu sa alegi.
Alteori, te blochezi tu singura, pentru ca nu stii cum sa faci ca sa izbutesti.
Cand trebuie sa te retragi dintr-o relatie
Sa renunti e greu, dar s-ar putea sa fie timpul... Exista un timp cand ar trebui sa te retragi de la ce vrei. Acel timp e cand iti pierzi pacea si 100% nu mai ai nicio sansa de a reusi. Nimic nu merita sa-ti pierzi pacea, nici macar un barbat. Prea mult stres iti macina sanatatea, te face sa-ti pierzi puterile si frumusetea inainte de vreme. De ce te-ai stresa cand ai putea sa stai relaxata si sa te multumesti cu darurile pe care foarte usor le pierzi cand alergi dupa lucruri cu disperare. Adica nu zice nimeni sa nu faci ceva ce e in puterile tale, doar sa nu te consumi pentru ceva ce in momentul de fata iti este cam dificil sa ajungi. Un lucru e sigur: evenimentele nu vin neaparat cand am vrea noi sa vina, ci cand si cum si daca facem sa vina.
De la sine nu poti sa-ti creezi numai prin efortul tau situatia dorita. Si reversul acestei consideratii e promovat des in lumea actuala, punand mai multa acuza pe cei care deja se simt vinovati ca unele planuri nu le ies in viata. La urma urmei nu e totul in mana ta ca sa imparti cartile dupa cum doresti. Mai sunt si carti care le tine Dumnezeu cat vrea El si le da cui doreste, mai precis, femeii care Il convinge sa i le dea, cand doreste. Pentru ca Dumnezeu vede ce faci cand se indeparteaza de tine barbatul iubit. Frumos este ca noi nu stim cat de bune sau rele sunt aceste carti pe care le tine de la noi, dar tindem a presupune ca sunt foarte bune doar pentru ca nu avem acces la ele. Uneori sunt foarte bune, uneori nu.
Cand simti ca esti in plus e mai bine sa te retragi?
Nu. Nu te lua dupa citate, articole sau postari negative. Dragostea inabusita nu moare niciodata, nu o stinge nici timpul, nici toata apa din lume. Nu exista il iubesc dar nu mai vreau sa fiu cu el.
Daca te retragi, esti o femeie slaba.
Poti face un barbat care nu te iubeste, sa te iubeasca. Nu spune nimeni ca acest lucru se va intampla peste noapte, mai ales daca nu ai folosit metoda corecta si deja ai facut unele greseli in raportul cu el, dar se poate. Se poate face un barbat care nu ne iubeste, sa ne iubeasca. Exista metoda pentru obtinerea acestui rezultat.
Daca vrei tu sa te retragi pentru ca nu-l mai iubesti, nu-ti mai doresti sa fiti impreuna, e ok. Dar daca te retragi pentru ca nu te iubeste, cu sentimente in suflet pentru el si cu dorinta de a fi impreuna, esti o femeie fara ambitie. Iti inabusesti sufletul si suferi cat traiesti. Iti fuge gandul la el toata viata. Nu ma mai simt iubita nu e motiv de retragere.
Facand legatura intre firea poftitoare si apasarea pe care o face dorinta evaziva asupra ta, cu siguranta o sa te retragi cand n-o sa mai poti duce. Daca n-ai un psihic bun, cand durerea necazului e mai mare decat placerea, incetul incetul te vei retrage. Nu dintr-o data, ci incetul incetul. Si atunci mintea ta nu va fi linistita. De-abia atunci vei simti mai multa tristete ca acum. E bine sa te retragi la timp, dar niciodata inainte de a sti ca ai incercat si ultima solutie. Ultima cheie e de obicei cea care deschide lacatul.
Explic foarte clar cand sa faci un pas inapoi ca femeie in cursul "Iubirea in Hristos".
Pentru fiecare exista acel moment in viata in care ajungi la convingerea ca nu ai fi putut face nimic mai mult decat ai facut. La urma urmei suntem limitati, suntem neputinciosi in multe, venim din diferite familii mai mult sau mai putin sustinatoare si nici nu le stim pe toate la capitolul succes in dragoste. Un pic de compasiune fata de noi insine nu strica, mai ales ca uitam uneori sa fim pozitive cu noi insine si ne invinuim pentru tot felul de lucruri care nu au nicio treaba cu realitatea. Prea multa compasiune insa strica. Ne poate orbi! Facandu-ne astfel sa nu ne vedem propriile lipsuri si greseli.
Consideri ca mai poti face ceva? Consideri ca a ramas ceva ce nu ai facut inca si poate schimba cursul evenimentelor? Raspunsul ti-l da constiinta si randurile de mai jos.
- Orice reusita cere un oarecare efort.
- Orice reusita cere o oarecare perioada de timp.
- Rezultatele noastre depind de gandurile si de faptele noastre.
- Intotdeauna e ceva care nu stii.
Acestea sunt consideratii pe care le poti analiza singura inainte sa te retragi definitiv. Una este sa te retragi pentru ca nu ai reusit si alta este sa te retragi nefacandu-ti partea ta in intregime. Aici se recomanda sa fii foarte sincera cu tine cand analizezi lucrurile; obiectiv. De asta nu se recomanda niciodata o retragere brusca, ci eventual un pas facut inapoi, spre o mai patrunzatoare analiza si o mai buna educatie. Nu se recomanda ca femeie sa te retragi din viata unui barbat niciodata fara sa incerci sfaturile din cursul "Iubirea in Hristos" deoarece cu aceste sfaturi il poti face sa fie cu tine si tu daca te retragi, ai pierdut.
La fel si daca nu esti casatorita: Cand trebuie sa te retragi dintr-o relatie? Nu e chestia de a te retrage, ci de a invata ce trebuie sa faci ca persoana pe care o iubesti sa te iubeasca inapoi si sa se poarte cu tine asa cum iti doresti. Retragerea nu e o solutie cand sotul nu mai vorbeste cu mine sau nu imi mai arata afectiunea pe care mi-o doresc. Nu iti va aduce bucurie. Nici sa nu faci nimic nu e o solutie.
Nu ai bucurie nici in cazul in care te retragi, nici in cazul in care nu faci nimic. Cheia este calea de mijloc. Nu te retragi, dar nici nu mergi inainte cu ce stii pana acum. Ce stii ai facut deja. Si ti-a adus rezultatele pe care ti le-a adus. S-a dovedit a fi ineficient. Vrei rezultate mai bune? Vrei sa ti se indeplineasca standardele? Trebuie sa stii mai mult, sa completezi la tine ce lipseste.
Ce trebuie sa faci cand iesi dintr-o relatie
Daca plangem, ne descarcam. Daca luptam cu viata, suntem infrante. In ciuda faptului ca am fi tentate sa credem ca exista o singura cale de a rezolva problemele, nu exista mod corect sau gresit aplicabil in toate. Poti rezolva ceva plangand pana se strica tot machiajul, in sensul ca iti iei de pe umeri o durere dar iti faci alta, si poti rezolva ceva continuand inca un pas daca mai gasesti taria de a mai rezista o zi. Inclin sa cred ca durerea e facuta sa te incerce cat esti de credincioasa si cat il slavesti pe Dumnezeu. In spatele ei, chiar si atunci cand esti cu lacrimi in ochi, Dumnezeu, in dragostea Sa, asteapta mai mult de la tine.
Cat va dura aceasta pana vei avea parte de acel ceva bun depinde de tine. Stiu ca Dumnezeu iti va dezlega sacul de jale daca procedezi dupa cum scrie in cursul online "Psihoterapia Ortodoxa", deschizandu-ti ochii, luminandu-ti sufletul, pentru ca altfel nu ai intelege daca ti-ar lua ceva cu forta. E mai bine sa te lase sa vezi, sa renunti de buna voie, sa te convingi singura. O face spre binele tau. Te iubeste. Are in vedere ce e mai bun pentru tine. O sa renunti singura cand vei fi pe aceeasi pagina cu El. Stai linistita, suferinta ta va fi completa si te va ajuta sa te dezvolti daca o privesti asa cum trebuie.
Pana atunci stai calma, stai linistita, munceste, si studiaza cat poti de mult, caci succesul si fericirea in viata nu tin de noroc, ci tin de mici alegeri repetate zi de zi. Izbavirea ta de cei ce te chinuiesc este aproape. Cred ca multa bucurie urmeaza in viata ta daca faci sa urmeze aceasta bucurie! Cand nu poti iesi dintr-o relatie si vrei neaparat sa iesi, iti recomand cursul online Psihoterapia Ortodoxa.
Apasa aici pentru a afla detalii despre cursul online Psihoterapia Ortodoxa.
Cat ai suflet in tine vei gusta si bucurie si intristare... pentru ca viata e un test pana la final. La 30 de ani incercarile nu se vor opri. La 40 de ani incercarile nu se vor opri. La 50? Nici atunci. La 60, 70, 80? Nu. Niciodata. Mereu vei pierde persoane dragi. Mereu va trebui sa-ti castigi cu osteneala existenta, chiar de esti sau vei fi miliardara nu vei fi scutita de imbatranire si griji. Ori ca te casatoresti cu cel mai minunat barbat ori cu urmatorul cel mai minunat, tot sunt chestiuni in care esti pe cont propriu.
In mare parte in toate esti pe cont propriu, nimeni nu poate adauga nimic la zilele tale, nimeni nu poate adauga nimic la fericirea ta. Vii, treci prin viata, pleci. Asa s-a incheiat totul, tot calvarul pentru care acum te strofoci. Dar intre timp, iti poti da tot interesul sa faci sa fie bine. Va fi bine doar daca tu faci sa fie bine. Altfel n-are cum. Daca tu faci sa fie rau, va fi rau. Totul depinde de tine. Tu esti cea care poti adauga la fericirea ta, invatand ce trebuie sa faci intr-o relatie.
Vrea Dumnezeu sa renuntam la planurile - la dorintele noastre? Spune cand sa pleci dintr-o relatie? Sau incercare de relatie? Vrea El sa lasam arma persistentei si a rabdarii? Asa cum spun si pe Facebook si YouTube, vrea mai intai sa cautam imparatia cerurilor si toate celelalte ni se vor adauga noua. Vrea sa vrem sa daruim. Vrea sa nu disperam. Vrea sa fim rabdatori. Vrea sa muncim. Vrea sa avem nadejde. Dar in acelasi timp vrea sa fim si supusi, adica sa ne amintim ca totusi sa se faca voia Lui. Dumnezeu i-a dat libertate omului, totusi nu libertate suprema. Pentru ca nu i-a pus la indemana totul cu usurinta, nu i-a dat acces la toate puterile sau la un numar mare de puteri cum au ingerii. Totusi noi nu putem face ce face Dumnezeu. Iar asta ar trebui sa ne aduca cu picioarele pe pamant de fiecare data cand dorim viata sa decurga in felul nostru.
Intr-un fel, cine am fi noi ca viata sa decurga dupa pofta noastra? Suntem perfecti? Nu... Nascuti din tarana, neputinciosi, cadem la orice greutate, nepriceputi, necunoscatori ai nemarginitei intelepciuni. Cu parere de rau, suntem nimic in comparatie cu ce am putea fi, dar insistam sa fim totul. Si poate ca atunci viata ne dezamageste, cand mandria sub o alta forma ne impinge spre pofte si dorinte pe care ajungem sa le transformam intr-o obsesie. Dur sentiment, greu sentiment de prelucrat pentru oricine cade intr-o spirala a alergarii continue dupa un ideal ce prin mijloace proprii niciodata nu il va putea atinge.

Exista un timp cand ar trebui sa te retragi dintr-o relatie ce nu merge (nefinalizata intr-o casatorie), dintr-o activitate nesanatoasa, dintr-o ambitie desarta, dintr-o prietenie mincinoasa. Dar nu acum. Ca femeie nu e cazul sa te retragi dintr-o relatie daca nu ai incercat indicatiile din cursul "Iubirea in Hristos". In acest curs ai prezentat pas cu pas cum sa faci barbatul pe care il iubesti sa te iubeasca si sa se poarte cu tine cat mai frumos. Nu e vorba de 10 reguli pentru o relatie fericita. E vorba de zeci si zeci de principii sanatoase, care atunci cand sunt urmate, determina barbatul sa vada femeia in alta lumina.
Daca te gandesti la retragere, retragerea consta mai intai in retragere la nivel psihic, adica impacarea cu faptul ca nu acesta e drumul pe care trebuie sa continui. O fi drumul pe care te afli azi in incercarea de a face o treaba buna cu viata ta, dar nu e deloc drumul pe care ar trebui sa fii si maine.
Si in viata drumurile cele mai multe sunt amagitoare. Le cunosti pe cele amagitoare de indata ce pasesti pe ele si inaintand incepi a tot avea parte de suparari si de dezamagiri. Momentele frumoase pe caile amagitoare sunt putine, intampinate de obicei la inceput, parca facute incat sa-ti momeasca mintea sa mergi mai departe in dorinta de a le repeta si inmulti cumva, iar cele rele nu inceteaza a curge. Asa arata un drum in viata de pe care ar trebui sa te retragi.
Perseverenta in cazul inaintarii intr-o chestiune din care ar trebuie sa te retragi nu face decat sa-ti cauzeze neplaceri. De ce apesi mai mult cu mana in spin de ce te vei rani mai mult. Inteleapta este in acest caz constientizarea raului ce te seduce sa perseverezi, si urarea caii respective. Da, este neaparata nevoie sa urasti calea respectiva, sa o dispretuiesti si sa fugi cu gandul de la dansa, pentru a te descotorosi din mrejele ei. Facand aceasta implinesti trei lucruri de mare importanta:
- Vei rupe legaturile ce te robeau
- Vei incepe pe parcurs sa te simti din ce in ce mai bine
- Te vei apropia incetul de drumul frumos randuit tie
Cand trebuie sa te retragi dintr-o relatie ca femeie? In niciun caz inainte de a incerca in relatia ta sfaturile si principiile din cursul "Iubirea in Hristos". Informatiile din curs pot face minuni pentru tine. Pot face diferenta intre a fi nevoita sa o iei din nou de la capat, adica sa pierzi tot ce ai investit pana acum (timp, sentimente, si eventual bani), si a fi cu barbatul pe care il iubesti, toata viata.
Click aici pentru a afla cum poti obtine acces la cursul "Iubirea in Hristos".
Ce faci mai departe cand te retragi
Multe femei nu se retrag din relatia cu un barbat din doua motive:
- pentru ca iubesc
- si pentru ca nu stiu odata retrase ce sa faca mai departe.
S-au obisnuit cu situatia in care se afla (chiar daca poate sunt in relatie cu un sociopat), au asimilat-o atat de tare incat nu vad ce altceva ar putea sa faca. Te lasi de ceva, dar cu ce inlocuiesti acel ceva? Puterea de a iesi dintr-o relatie nu o are toata lumea. Putine femei o au. Cum iti planuiesti viata mai departe cand lucrul din care te-ai retras cantarea mult pentru tine? Inevitabil la facerea pasului inapoi vei trece un timp printr-o perioada de dezorganizare sufleteasca pana cand sistemul tau de valori se va reaseza si iti vor fi descoperite prioritatile incetul cu incetul. Daca se va reaseza n-ai de unde sa stii, depinde de tine.
Cu timpul pot aparea in minte vechi activitati care iti placeau, te poti intoarce la tine din calatoria facuta in afara ta, si poti descoperi noi placeri si noi sanse. Important e sa crezi ca exista bine dincolo de ce te-a tinut blocata mental si sa faci toate lucrurile care te pot ajuta sa mergi inainte, in toata aceasta perioada post-retragere. Sa nu capitulezi in fata sentimentului ca nu se poate face nimic mai bun, pe care-l intalnesti odata ce vrei sa iesi din schema, ci sa crezi ca exista un viitor mai bun, mai curat.

Poate ca invadati de carti si reclame si exemplele celor din jur ajungem sa credem ca orice poate fi replicat; daca X a reusit, pot reusi si eu. Sigur, corect pana la un punct. Si tu poti reusi, numai ca trebuie sa-ti dai tot interesul.
Raspunsul la intrebarea "cand trebuie sa te retragi dintr-o relatie?" este in cele mai multe cazuri niciodata.
In cele mai multe cazuri trebuie sa faci relatia sa mearga. Pana si barbatii care inseala se schimba daca sunt facuti sa iubeasca.
In dragoste nu e totul ca in filmele romantice. E posibil sa fii tinuta pe loc un timp, chiar un timp mai mult. E posibil sa treci prin mari dezamagiri cu barbatul pe care-l iubesti. E posibil sa inveti unele chestii si chiar sa ajungi la pragul disperarii pana incepe sa ti se arate o lumina. Cand consideri ca punctul in care te afli e cel mai jos si ca daca nu iesi acum din el iti vei pierde si sanatatea si tot, s-ar putea sa mai fie un punct si mai jos prin care vei trece si de abia dupa acela sa fie unul mai sus poate chiar decat cel pe care ti l-ai dorit. Uneori nu ai nici cea mai vaga idee in ce directie decurge viitorul. Poti ramane uimita de la un punct la altul ca sa nu ai niciun reper constant de care sa te agati.
Sa nu crezi ca cineva poate inlocui pe altcineva. Am auzit persoane care dau sfaturi de genul: "Renunta, ca nu te merita, vezi-ti de viata ta! Nu e dat de la Dumnezeu sa fie." Dar Dumnezeu ti-a zis sa renunti? Ii plac lui Dumnezeu demisiile? Nu-i plac.
Cand e momentul sa te desparti? Niciodata. Se urmeaza indicatiile din cursul "Iubirea in Hristos" daca il mai vrei pe barbatul pe care-l iubesti.
Cand e momentul sa renunti la o persoana care nu te iubeste, sau la a face o persoana care nu te iubeste sa te iubeasca? Ca femeie, in cele mai multe cazuri niciodata. Se urmeaza indicatiile din cursul "Iubirea in Hristos".
Foarte multe femei se intreaba ce se foloseste pentru probleme emotionale. Pentru probleme emotionale ce se foloseste? Se foloseste cursul "Psihoterapia Ortodoxa". Daca esti o femeie care are probleme emotionale, in sensul ca te enervezi, plangi sau te superi ca persoana iubita nu te trateaza asa cum ti-ai dori, si vrei sa ti le rezolvi, trebuie sa folosesti spre vindecarea ta cursul "Psihoterapia Ortodoxa". Cursul "Psihoterapia Ortodoxa" e folosit in probleme emotionale. Daca n-ai probleme emotionale, adica esti beton din punct de vedere mental, folosesti doar cursul "Iubirea in Hristos".
Apasa aici pentru a afla detalii despre cursul "Psihoterapia Ortodoxa".
Acestea fiind zise si revenind la viitorul tau si la ideile de mai sus, continua sa si renunti (in sens de a nu te imbolnavi pentru o dorinta), continua sa si ramai deschisa... viata fiind susceptibila la mari schimbari. Renunti dar nu renunti - vorbesc despre asta impreuna cu multe alte lucruri absolut esentiale, in cursul online "Iubirea in Hristos", unde ai explicat si cum trebuie sa ii vorbesti barbatului iubit si cum trebuie sa te porti cu el, si multe altele absolut necesare.
Ce poti face imediat tu pentru tine fara a gresi cumva, si care are un impact extraordinar pe termen lung chiar si asupra barbatului iubit, e sa te educi cat mai mult, sa te pui la dispozitie vietii cu cat mai multa dragoste si amabilitate. Daca Dumnezeu va vedea dorinta ta de a invata, comportamentul tau ce rezulta din invatatura, mila ta si dragostea ta prin care te pui in folosul celorlalti, cred ca, la randul Lui, va avea mila si dragoste fata de tine si te va ajuta in ce-ti doresti. Urmeaza indicatiile din primul curs, pentru ca sunt de-a dreptul uimitoare. Sunt foarte simple, orice femeie cu un minim de inteligenta le poate intelege, foarte clare si foarte usor de implementat.
Ca femeie daca te retragi dintr-o relatie fara sa folosesti sfaturile din cursul online Iubirea in Hristos, faci cea mai mare greseala din viata ta. De ce zic asta? Pentru ca sfaturile din cursul Iubirea in Hristos te ajuta sa redresezi relatia, te ajuta sa faci barbatul pe care il iubesti sa te iubeasca inapoi si sa fie cu tine toata viata. Practic daca respecti sfaturile, nu mai e nevoie sa te retragi. Iar daca nu le respecti, nu ai facut tot ce trebuia pentru ca relatia sa mearga. Sfaturile exista, sunt disponibile, se gasesc in cursul cu acelasi nume (Iubirea in Hristos) iar daca le aplici, poti redresa relatia cu cel pe care-l iubesti. Detalii despre curs prin linkul de mai jos.
Click aici pentru a afla detalii despre cursul "Iubirea in Hristos".