De vorbit este usor. Dar cand vine vorba de facut, este mai greu. De aceea una este sa predici si alta este sa faci. De facut nu face oricine. Fac doar cei care iubesc mai mult decat pe ei insisi.
Asemeni lui Petru care l-a parasit pe Mantuitorul Iisus Hristos in clipele grele, cu toate ca ii spusese ca nu va face aceasta, la fel suntem si noi. Cu mare greutate gasim puterea sa facem ceea ce este de facut in clipele de incercare. Si de cele mai multe ori, ne lepadam de sarcina asa cum s-a lepadat Petru de Iisus in clipele incercarii.
Ne distantam de cei dragi cand trec prin suferinte. Ne lepadam de prietenul care a decazut. Ne parasim persoana iubita cand din diferite motive viata o incearca. Picam astfel de teste in mod repetat. Uitam de perisabilitatea acestei vieti, considerand ca vom trai pentru totdeauna spre folosul nostru. Ne abandonam unii pe altii. Caci una este sa predici si alta este sa faci. Una este sa spui te iubesc si alta este sa faci ceea ce presupune iubirea.
Cauza pentru care neglijam sa facem ce predicam
De ce ne este greu a face activitatea sau actiunea care se cere facuta? De ce simtim placere pentru a face unele lucruri si oboseala fata de altele? Ce ne indruma? Parca mainile si picioarele, intreaga fiinta ramane fara chef cand te gandesti sa faci ceva ce nu prea vrei sa faci. Tragerea de inima dispare. Iar intr-o secunda poate sa apara un periculos interes spre a face ceva ce n-ar trebui sa faci; deodata parca suntem plini de energie cand vine vorba de o cu totul alta motivatie. Ar fi utila o analiza sincera a scuzelor pe care ni le oferim atunci cand lasam libertate fiintei noastre sa-si faca voia de moment.
"Cand totul este zis si facut, mai mult este zis decat facut."
Motivul pentru care nu facem intotdeauna ceea ce predicam este fie pentru ca ne-am increzut si am predicat lucruri peste puterile noastre, fie pentru ca atunci cand dam de greu sentimentul conservator al iubirii de sine iese la iveala oferindu-ne motive pentru care sa ne abatem de la ce am promis altora sau ne-am stabilit ca lege noua insine. Omul se caracterizeaza ca fiind in profunzimea sa o fiinta emotiva - ce actioneaza sub impulsul emotiilor de moment. Emotiile de moment corelate cu iubirea de sine fac promisiunile de multe ori sa fie desarte, deciziile sa fie incalcate, si toata predica sa ramana in trecut ca o poveste depasita de noile circumstante.
Daca am avea dragoste adevarata si am pune mai presus persoana cealalta de persoana noastra ar fi usor. Caci cu dragoste toate sunt usoare.
Dar adesea avem mai mare dragoste de noi decat de aproapele nostru.
Si cand zic asta, vinovat sunt si eu de toate. Pentru ca, la randul meu, in trecut am gresit, si am vazut cat de mare diferenta e intre a gasi puterea de a face ceea ce trebuie facut si doar a predica. A rupe din tine pentru cel de langa tine presupune multa dragoste.
Puterea sa faci ceea ce predici
... Poate veni numai de la Dumnezeu. Numai El iti poate da putere sa faci ceea ce predici sau stii ca ar trebui facut. El ne trimite har si ne inzestreaza cu intelepciune in tainele vietii daca suntem smeriti si cautam sa facem voia Sa.
Fara dragoste de Dumnezeu si unii de altii ne pierdem pe cai ce nu duc decat la suferinta; cai pe care uitam sa facem ceea ce predicam, sau nu avem puterea pentru ca harul Sau nu ne insoteste datorita instrainarii noastre.
Ca mentalitate sa avem in vedere lucrarea faptelor spre slava lui Dumnezeu si nu spre castigul propriu.
Tot ce facem trebuie facut pentru Dumnezeu, si nu pentru noi insine. Pentru noi insine ne va fi greu sa facem unele lucruri deoarece ne gandim ca dam de la noi si sunt sanse sa ramanem pierduti. Dar cand ne lepadam de noi insine si cautam sa facem spre slava lui Dumnezeu primim lumina Sa mangaietoare - pacea in suflet ca am facut ce trebuia.
Sa cautam cu sinceritate sa il slujim pe Dumnezeu in toata clipa. Astfel nu ne va fi greu sa facem ceea ce predicam, efortul fiindu-ne usurat de Duhul Sfant, care ne ajuta in slabiciunea noastra. A iubi adevarul este semn de putere, de maturitate dobandita prin ridicarea cugetului dincolo de plafonul lumesc al lucrurilor. Dragostea transcende sinele.
Pentru ca una este sa predici si alta este sa faci, trebuie sa fim smeriti continuu si intelegatori cu ceilalti si sa iertam asa cum l-a iertat Iisus pe Petru si l-a restabilit ca apostol. Iisus stia slabiciunea omului, la fel noi trebuie sa stim slabiciunile celorlalti si sa-i iubim, dovedind astfel ca nu doar predicam ci si facem ceea ce predicam.
